Polițiștii doljeni au protestat, luni dimineața, în Piața Mihai Viteazul, nemulțumiți de înghetarea salariilor.
Demersului acestora s-au alăturat și angajați ai penitenciarelor, înarmați cu sirene, vuvuzele și pancarte, oamenii legii au scandat că sunt furați.
Oamenii spun că sunt plătiți acum la nivelul salariilor din 2009 și că nu sunt respectați de politicienii care au decis ca leafa angajațiilor MAI să fie înghețată.
CE SPUN SINDICATELE ?
Reprezentanții sindicatelor au declarat că își doresc doar ca legea salarizării să fie respectată. Până în prezent, angajații MAI au renunțat, în semn de protest, la aplicarea amenzilor și au blocat activitatea cu publicul timp de o oră în unitățile de poliție. Aceștia au declarat că vor ieși în stradă până când solicitările le vor fi soluționate. Polițiștii amenință că vor bloca activitatea inspectoratelor în cazul în care negocierile cu guvernanții nu vor da roade.
Protestele de astăzi vin în contextul în care la finalul anului trecut, guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență prin care salariile și sporurile bugetarilor au fost înghețate la nivelul anului 2020.